Dacă spui Mexic te gândești cu siguranță la plajele din Cancun și Acapulco, dar nu cred că poți omite civilizația Maya și culturile străvechi dezvoltate pe teritoriul Mexicului, care au lăsat o moștenire valoroasă Terrei.
Așadar dacă te afli într-o vacanta in Mexic, ar fi păcat să nu încerci să descoperi urmele acestor civilizații fascinante, cercetate și astăzi, care au lăsat în urma lor construcții impresionante și o mulțime de semne de întrebare.
Chichen Itza
în inima junglei din Yucatan, se află un loc aparte pe Terra, unde una dintre cele 7 minuni ale lumii te asteaptă să o descoperi. Acolo ajung peste un milion de turiști în fiecare an, pentru a lua contact și a se convinge de valoarea pe care o are.
Chichen Itza a fost centrul regional al câmpiilor mayașe și conservă și astăzi Piramida Kukulcan, înaltă de 30 de metri și construită aproximativ în anul 800 d.H. Vechea asezare de la Chichen Itza a fost dedicată zeului Quetzalcoatl, un zeu întruchipat de un șarpe cu pene, iar piramida ar fi o reprezentație a ”Muntelui Șarpelui”, locul în care, conform mayașilor, a avut loc marea creație.
Pe lângă piramida cunoscută ca și El Castillo (Casa Zeilor), trebuie să vizitați și Monumentul Tzompantli, Platforma Vulturilor, Platforma Jaguarilor, Templul Luptătorilor, Grupul celor 1000 de coloane, Piata El Mercado, Casa Colorada, sau Observatorul Astronomic.
Acest obiectiv turistic poate fi vizitat cu ușurință de către cei aflați într-un sejur in Cancun, fiind la doar 200 km distanță.
Tulum
Singurul sit arheologic de pe țărmul Caraibelor este Tulum. Acolo pot fi observate peste 60 de structuri mayașe, protejate de trei ziduri străvechi și de țărmul mării. Este un loc special unde unul dintre cele mai mari mistere ale lumii ațâță cercetătorii, iubitorii de istorie, dar și turiștii, care ce se bucură de plajă și de oferta hotelurilor dezvoltate pe Riviera Maya.
Se consideră, că fortificațiile din Tulum au fost construite de tolteci. În jurnalele unor conchistadori spanioli acest oraș a fost pomenit ca fiind mai impozant și mai întins decât Sevilla, iar băștinașii primitori.
Cea mai importantă construcţie a complexului, El Castillo este practic tot o piramidă ridicată pe marginea unei stânci de calcar de 12 metri, care oferă o panoramă spre coasta Caraibelor. Se spune că marinarii mayaşi se ghidau după luminile de la ferestrele clădirii principale când navigau de-a lungul coastei.
Campeche
Campeche este un alt loc plin de ruine mayașe. Orașul port din Golful Mexicului este destul de mic, cu o atmosferă caldă și relaxantă, care adăpostește sute de clădiri istorice restaurate. Nu este o zonă turistică dezvoltată, dar atracția principală este centrul vechi al localității, Viejo Campeche, care este înconjurat de ziduri.
Zidurile au fost ridicate pentru a proteja orașul de atacurile piraților. Fiindcă se păstrează și acum în stare destul de bună sunt incluse în Patrimoniul Unesco. Clădirile din centrul vechi sunt vopsite în nuanțe de galben, verde, roz și albastru, iar la ”Poarta Pământului au loc în fiecare seară diferite activități și spectacole.
Cele trei state ale peninsulei, Quintana Roo, Campeche şi Yucatan sunt presărate cu zeci de situri arheologice ascunse în jungla luxuriantă, există numeroase teorii, legende, curiozități despre vechile civilizații care au locuit aceste zone.
Așadar Mexicul are de oferit multe alte lucruri, în afară de plajă, soare și palmieri. Un sejur în această destinație turistică poate fi, pe cât de relaxant, pe atât de fascinant.