Lemnul este un excelent material folosit în domeniul construcțiilor și în diverse domenii ale vieții, fiind prezent în viața noastră de zi cu zi sub diverse forme. O utilizare inedită a acestuia este cea în realizarea unor decorațiuni pentru casă sau chiar în realizarea jucăriilor și obiectelor de decorat prelucrate de copii. Există numeroase avantaje, dar și câteva dezavantaje pe care le prezintă acest material atunci când vine vorba despre utilizarea sa ca material decorativ, iar despre acestea vei afla din acest articol.
Prelucrarea lemnului este importantă încă din educația timpurie
Știai că lemnul poate fi folosit de copii încă de când sunt mici și că utilizarea acestuia este una dintre cele mai sigure? Mai mult decât atât, în educația Montessori, lemnul este materialul folosit prin excelență în realizarea jucăriilor sau obiectelor de decor folosite de copii în explorarea lumii.
Diverse obiecte și decorațiuni din lemn cu care copiii se pot juca sau pot desfășura diverse activități creative îi ajută pe aceștia să își consolideze încrederea și le oferă o bază solidă pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Pe măsură ce copiii lucrează cu lemnul, aceștia dezvoltă abilități care le vor permite să își modeleze lumea.
Decorațiunile din lemn sunt simple, dar de efect
Chiar dacă decorațiunile din lemn sunt printre cele mai simple decorațiuni pe care le poți găsi, acestea surprind tocmai prin acest aspect, creând efecte speciale. Este important ca un copil să fie ghidat în explorarea lumii și în realizarea activităților pe care le face, astfel încât să descopere cât mai mult din partea naturală a vieții.
Iar lemnul și decorațiunile din lemn tocmai acest lucru îi oferă: șansa de a fi mai aproape de natură și de a cunoaște lucrurile așa cum sunt ele, fără a avea un aspect artificial. Și pentru că lemnul poate veni în diverse nuanțe și forme, acesta poate fi folosit cu succes la realizarea unor decorațiuni pentru diverse ocazii.
Decorațiunile din lemn sunt sigure
Să nu uităm, însă, de unul dintre marile avantaje pe care le oferă lemnul din acest punct de vedere: este un material sigur, care poate fi folosit și de cei mai mici copii, mai ales dacă vine sub forma unor decorațiuni adecvate vârstei care urmează a fi prelucrate.
În ceea ce privește dezavantajele, se poate vorbi doar de atenția pe care producătorii decorațiunilor trebuie să o acorde șlefuirii și finisajelor lemnului. Este important ca lemnul să fie prelucrat cu mare atenție, astfel încât posibilele mici imperfecțiuni să nu ducă la accidente nedorite.