Peste 5.000 de produse sunt prezente în e-shop-ul www.regata.ro. În urmă cu 28 de ani începea să se scrie povestea celui mai mare importator de gresie și faianță din România. REGATA este o companie cu capital 100% românesc, al cărei portofoliu de produse este alcătuit din nu mai puțin de 6.000 de produse din categoriile ceramică, materiale de construcții, amenajări și instalații. Compania și-a început activitatea în anul 1993 la Târgoviște, iar după 28 de ani de activitate neîntreruptă ajunge să fie cel mai mare importator de gresie și faianță din România, printr-un proces continuu de adaptare la cerințele pieței, precum și prin profesionalismul, capacitatea de organizare și ambiția dovedite de fiecare membru al echipei.
Bazele acestei companii au fost puse de Ionel Mișu, însă în prezent la conducerea companiei se află fiul acestuia, Cătălin Mișu. Afacerea este una de familie, care a fost construită cu multă perseverență și devotament și care își continuă povestea de succes și în prezent, continuând să inspire întreprinzătorii aflați la început de drum și nu numai.
Având în spate o echipă tânără, dinamică, cu profesioniști prezenți în fiecare județ al țării, REGATA reușește să aducă produse de cea mai bună calitate în casele oamenilor și să rămână în același timp în topul companiilor românești.
REGATA comercializează o gamă extinsă de produse din categoriile gresie și faianță, materiale de construcții, pentru amenajări interioare, instalații termice și sanitare și dispune de o suprafață de depozitare generoasă de 40.000 de metri pătrați, precum și de o flotă de autocamioane extrem de bine dezvoltată.
De-a lungul timpului au fost dezvoltate relații sănătoase cu producătorii din țară și din străinătate, ceea ce a permis companiei să se dezvolte într-un ritm constant și susținut și să ofere clienților un portofoliu de produse complet, atât în showroom-ul companiei, cât și în magazinele din Târgoviște.
Rețeaua de distribuție REGATA
Compania a reușit să dezvolte o rețea de distribuție puternică, cu acoperire națională, și o echipă de agenți de vânzări profesioniști, capabili să înțeleagă nevoile clienților și să le ofere produsele de care au cu adevărat nevoie. Portofoliul de produse acoperă o varietate destul de largă și stiluri diferite, pentru îmbinarea funcționalității cu designul atrăgător.
Pentru a se adapta tendințelor din piață, dar și pentru a veni în sprijinul clienților, REGATA și-a deschis propriul magazin online. În acest fel, toate produsele se află la doar un click distanță de clienți, indiferent că aceștia sunt persoane fizice sau companii.
Pentru a se adapta tendințelor din piață, dar și pentru a veni în sprijinul clienților, REGATA și-a deschis propriul magazin online. În acest fel, toate produsele se află la doar un click distanță de clienți, indiferent că aceștia sunt persoane fizice sau companii.
Pentru a se adapta tendințelor din piață, dar și pentru a veni în sprijinul clienților, REGATA și-a deschis propriul magazin online
Peste 5.000 de produse disponibile în magazinul online www.REGATA.ro
Mai mult de 5.000 de produse sunt disponibile în prezent în magazinul online www.regata.ro. Momentul lansării magazinului online s-a dovedit a fi unul extrem de oportun, întrucât, în perioada stării de urgență impusă de pandemia de coronavirus, clienții au putut să își facă cumpărăturile în siguranță, direct de pe site. Sute de modele de gresie și faianță, opțiuni multiple pentru utilarea casei sau a biroului, seturi de baie, uși, baterii, centrale termice sau șeminee sunt disponibile în magazinul online.
După plasarea comenzii, clienții sunt contactați pentru confirmare și pentru acordarea suplimentară de suport telefonic gratuit. Având în centrul preocupărilor clientul și nevoile sale, REGATA a creat un departament special de call center dedicat clienților magazinului online. Acest departament permite clienților să găsească cele mai potrivite produse, indiferent de proiectul de amenajare pe care îl au în plan.
Departamentul de call center dedicat clienților magazinului online, care le permite clienților să găsească cele mai potrivite produse, indiferent de proiectul de amenajare pe care îl au în plan
„Am promis acest proiect clienților noștri în urmă cu ceva timp. A fost un proiect de anvergură care a angrenat toate departamentele din companie. Ne-am dorit să ne asigurăm că totul este perfect funcțional și că oferim clienților noștri o experiență completă de shopping online. REGATA este o companie cu istorie și cu un flux mare de operațiuni. Nu a fost simplu, dar am reușit în toată această perioadă să schimbăm mindset-ul întregului staff și să începem să gândim și să acționăm și online. Vom continua să inovăm și să oferim clienților noștri cele mai bune produse, la cele mai bune prețuri și servicii, atât în magazinul online, în cel tradițional, cât și în distribuția națională”,
detaliază Catalin Misu, General Manager REGATA.
REGATA.ro este magazinul online de unde poți #Alegepentruacasa produsele pe care ți le dorești. Cu peste 250 de angajați și cu o cifră de afaceri de peste 99 de milioane de lei raportată la sfârșitul anului trecut, REGATA își așteaptă în continuare clienții în propriul magazin online, cu o ofertă de peste 5.000 de produse, la doar un click distanță.